Mă uitam acum peste filmuletul cu 50 de motive, peste poze, peste conversații, peste amintiri… Şi îmi spun singură, Doamne cât l-am iubit pe omul ăsta… Câtă iubire este între noi, nici nu suntem capabili să o înțelegem. Cum destinul ne-a unit de multe ori, tragic şi de multe ori a râs de noi. Cum ne batem joc de o iubire atât de mare. Cum ne lăsăm pradă lucrurilor fără nici un sens. Da, fără sens pentru că la final când dispare supărarea când dispare neîncredere, tot ce avem nevoie e să facem din doi unul singur şi nu de puţine ori am fost unul singur. Nu de puţine ori ne-am iubit de parcă pământul lua foc în urma noastră, de parcă era pentru ultima oară, de parcă noi eram singurii supraviețuitori ai lumii! Doamne câta iubire e între noi…!
Prea multe păcate în iubirea noastră, de prea multe ori ne-am trădat.De prea multe ori am pus pietre în jurul focului dintre noi, dar doar apa poate stinge focul şi între noi oricâte furtuni au stat şi oricâte ploi au fost, nu au reușit să îl stingă. Dar cu câte pietre punem cu atât îl vedem mai puţin, cu atât ridicăm zidul înalt şi rămâne el, singur, focul!
Dragul meu, am pus prea multe piedici în calea noastră, multe pietre mânjite de lacrimi!
Îmi promit mie ca voi face tot posibilul să dărâm zidul ăsta. Şi nu te oblig să mă ajuți. Şi nu te oblig să rămâi lângă mine. Nu, o să fac asta singură şi nu pentru tine, nu! Pentru noi şi pentru iubirea asta Dumnezeiască ce ţi-o port.

Aşa că dragul meu, dacă ai de gând să pleci, fă-o. Nu o să plâng şi nu o să urlu. Nu îţi voi reproșa şi nu vei auzi durea mea.

Dar la finalul zilelor tale o sper să spui… Doamne, ce m-a iubit femeia asta!