Gânduri

Călăul!

 

„Am călcat peste cadavre, am smuls inimi din corp viu şi le-am ars în palma mea, mi-am învelit goliciunea trupului în cenuşa lor şi erai mândru…

Erai mândru de mine că pot sacrifica totul pentru un laş ca tine.

Erai mândru de naivitatea mea ucisă de iubire şi de femeie rece ce clădiseşi din piatră. Sculptându-mi trăsăturile atent cu lama cuţitului tocita de regretele neputinţei, m-ai creat aşa cum ai vrut tu, pe placul tău.

M-ai clădit pe mine suficient de solidă în cât să pot rezista în faţa unui om atât de slab ca tine.

Mai îndoctrinat cu tot ce nu ai avut tu curajul să faci ştiind că pe mine nu mă pot dărma eşecurile unei iubiri prea fragile.

Ai aruncat cu greutăţi în mine testându-mi puterea şi ai lovit unde doare mai tare să fii sigur că un altul nu mi-ar putea face atâta rău precum ai făcut tu.

Am rezistat rafalelor de furtuni aduse de iubirea bolnăvicioasă ce Zace în tine şi am păşit cu dreptul, cu fruntea sus în faţa ta şi a altora… Şi…

Erai mândru de mine !

Erai mândru de ceea ce creaseşi, de ceea ce modelasei în palme tremurânde de speranţe eşuate.

Eram tot ceea ce aveai, tot ce iubeai, tot ce nu ai putut păstra.

Nici ţie nu îţi venea să crezi ce femeie obţinuseţi din copilul de mult uitat în aşternuturile tale pătate de atâtea nopţi de iubire…

Am simţit pe pielea mea cea mai a dracu tortura în cât şi cei din Auschwitz ar fi miraţi şi nu am cedat, nu m-am dat la o parte din calea iubirii tale !

Ai pus piedici şi ai aruncat cuţite înfipte adânc şi tot nu am plecat.

Am rămas acolo până în momentul în care ai implorat în genunchi plângând să nu te abandonez să nu te las, să fiu acolo indiferent de moment, indiferent de fapt, indiferent de stare.

Atunci am simţit pentru prima oară cum piatra rece se crăpa, atunci am simţit milă, milă pentru omul care era icoana pentru mine.

Şi am plecat…

Te-am abandonat.

TU mai creat !

TU ai vrut să fiu aşa !

M-ai maltratat să devin o femeie puternică, m-ai izbit de toţi pereţii să fii sigur că nu mi se sparge inima în bucăţi.

Ai supt sânge din mine şi mi-ai injectat venin, mi-ai pus otravă de buze să te asiguri că nu altul de mă săruta nu va rezista.

M-ai târât la propriu prin locurile dragi ţie ca să îţi rămân pe veci în amintire. Ştiai că sunt capabilă de rău dar nu de răzbunare.

– Nu te mai recunosc!
– Ciudat, sunt rezultatul iubirii tale!”

IMG_3428

 

Scriam asta in 2014 in vara, azi impartasesc cu voi , deabi azi…Azi pentru ca aici, pe blog, „inminteadianei” nu ma mai ascund!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.