Te urăsc! Te voi urî mereu! Cu tot sufletul, cu toată inima. Dar ştii?

Nu ura este opusul iubirii, ci indiferența… Indiferența dragul meu, aia ne omoară. Nu dorul, nu ura, nici regretele. Asta înseamnă că încă îmi pasă și că poți schimba ceva. Asta înseamnă că ocupi, încă un loc în gândul meu.
Blestemul primei iubiri ce nu se uită în cearșafuri pătate de alții, nicio sticlă de vin, nicio altă iubire. E pentru totdeauna. Dacă nu iubire, atunci ură.
În mod clar rămân cicatrici în urma primei iubiri. Tatuajele alea de pe suflet de care nu mai poți scăpa. Unele îți sunt așa dragi încât te uiți în conţinuu la ele, altele încă dor. Unele rămân acolo doar să îți amintească ce proastă ai fost.
Când tu vei citi asta, eu nu o să mai fiu în preajmă… Probabil voi face atâtea greșeli încât nu ai să mă recunoști…
Așa că uite-mă aici greșind. În clubul ăsta nenorocit cu sticla asta de vin. Urcată pe masă țipând cât te urăsc de tare și ce prost ai fost că m-ai pierdut. „La tine e târziu și ai adormit la mine încă e devreme și m-am amețit.” De fapt nu dragule mai degrabă sunt beată. Beată de ură.

Așa că uite mesajul meu de 4 dimineața:
Oriunde te-ai afla și oricui i-ai spuse acum:”te iubesc” vreau să știi că eu te urăsc.
Iar când noapte se va lăsa și temerile îmi vor fi învinse o să privesc cerul și am să mă rog să fii fericit! Pentru că tu ai fost ce era mai rău în mine şi tot ce însemna fericire!
Și apropo: lacrimile mele vor fi stâlpi de susținere a ta, dragul meu. Şi te mai rog un singur lucru: urăște-mă toată viața ta, iar în cealaltă iubeşte-mă până la nepăsare. Cu drag, povestea scrisă de tine!