Te rog să nu mă iubești, oricine ai fi… Te rog să nu te îndrăgostești de mine, să nu mă iubești. Nu merit, nu merită o fericire trecătoare. Într-un final vei suferi, toţi au făcut-o. Eu ştiu să iubesc în felul meu. În felul meu în care fac să doară. Eu distrug iubind.

Ştiu că voi fi cel mai bun lucru din viaţa ta. Nebunia mea, felul în care privesc lucrurile, modul în care spun lucrurilor pe nume, pe toate le vei iubi. Dar crede-mă, nu merită. O să te trezești într-o zi şi ai să blestemi clipa în care m-ai cunoscut. Vei fi cuprins de ură. Te vei simţi umilit, trădat… Te vei simţi exact opusul a ceea ce voi simţi eu pentru tine. Dar vezi tu, eu aşa ştiu să iubesc, distrugând.

Eu nu ştiu să fiu fericită, te voi tara prin dramele mele, te voi face să trăiești sentimente de care nici nu eşti capabil să crezi că le poţi simţi: libertate absolută în cușca brațelor mele, paradox sau nu. Vei zbura spre cer cu mine de mâna în timp ce eu am să fiu îngenuncheată, plânsă, cu sufletul bucăți dar cu toată iubirea mea în palma ta. Te vei simţi neputincios, şi ştiu cât urâți voi bărbații asta.

Crede-mă… Nu merit. Aşa că fugi, nu fi un sinucigaș. Lăsă în spate speranțele de bine. Eu nu ştiu să fac bine. Mă plimb desculță prin iad şi îmi plac cicatricile mele de pe picioare. Nu te chinui să mă salvezi, nu merit efortul. Ascultă sfatul meu şi fugi !

Şi apropo: un singur om am cunoscut atât de nebun în cât să mă iubească, un sinucigaș ! Dar… Nici el nu a vrut să renunțe la iadul lui!