Voci, voci, mii de voci în capul meu. Țipete, urlete, șoapte,reproșuri,jignri!Am în fața ochilor fiecare umilință trăită de mine. Fiecare moment în care aș fi preferat să mor. Fiecare moment în care am fost batjocorită. Fiecare moment în care au râs de mine. Fiecare clipă în care m-au jignit  Fiecare lacrimă o resimt, o retrăiesc .

Ard, ard din inimă prin fiecare venă! Afară? Afara frig, urlete, zdruncinări, înjurături si alte reproșuri. Eu?

Și mai speriată și mai umilită!

Fiecare secundă se derulează la fel.

Ai simțit vreodată că te înghite iadul ?! Ai simțit vreodată fiorul fiecărui eșec din viața ta? Ai retrăit vreodată toate umilințele din viața preț de câteva secunde? Ți-a trecut prin sânge toata ura din lume? Ai simțit că iei foc pe dinăuntru și afară te izbești de iceberguri? Ți-ai auzit în fragmente de secunde toate reproșurile? Te-ai simțit vreodată atât de mic in fața oamenilor alături de care trăiești ?

Te poți pune în pielea mea? Mai vrei acum să fii ca mine? Mă mai poți judeca acum?! Mai poți spune acum, tu, că ai iubit una ca mine ?

Și dacă ai simțit și tu, ei bine, bun venit în iad!

Ăsta-i iadul meu! Construit de mine cu ajutorul altora! Pentru că am fost de multe ori umilită și batjocorită. Am fost cuprinsă de multe ori de reproșuri dar nu de ură!

Și apropo: să vă ferească Dumnezeu să ajung să vă urăsc, pentru că atunci toți cei ce au clădit la iadul meu vor trăi pe veci în el!!!