Bună! Ce mai faci? 

Mă mai cunoști? 

Sunt eu, copila aia care te iubea! Mai știi cât de des plângeam? Îți mai aduci aminte cum tremuram când te vedeam? Ce naivă eram, nu? Mă bufnește râsul :)).

Sunt cea pe care o iubeai acum puțin timp mai mult decât însăși viața ta. Ce amuzant! Ce repede trece timpul în lumea ta. Cum săptămânile devin ani. 

Ești fericit?

Eu?

Sunt bine! Pun cărămizi, una câte una! Mă clădesc! 

Știi când îți spuneam că o să devin o femeie adevărat în timp! Ciudat dar, eram deja. Ce amuzant, nu? 

Se pare că și în lumea mea timpul trece la fel de repede. 

Stai liniștit! Dacă te așteptai să îți gândil orgoliul, nu se va întâmpla! Nu plâng! Nici nu te urăsc ! Ai murit în mine.

Dar lasa-mă pe mine. Tu, cum ești? 

Ce nume îți mai poartă gândul? 

Cine mai e viața ta? 

Defapt…la dracu! Nu ma interesează :))! 

Am vrut să îți scriu doar să îți transmit că te-am uitat. Te-am lăsat acolo în urmă, printre lacrimi și neîncredere. 

Și aș vrea să te rog să nu te mai întorci . Nu esti bumerang. 

Eu nu mai sunt cea pe care o știai și nici nu am să mai fiu. Ma îndrept spre idealul de femeie iar, ea nu ar accepta niciodata un laș, din simplu fapt că ea nu este. Eu nu sunt! 

Așa că te las acum! Adio străine! 

Apropo: Nu îți multumesc că nu am pentru ce, dar te iert!