La finalul verii, atunci sunt împărtășite poveștile iubirii. În cafenele mici, la un ceai fierbinte, ascunși de ploi domoale asculți parcă șoptite de vânt, poveștile lor. Iubiri trecătoare, iubire imposibile, iubiri reale sau închipuite, toate îşi găsesc povestitor în toamnă. Dăm vina pe vremea de afară, pe toţi ne cuprinde nostalgia şi cu toții am trăit la un moment dat o poveste de iubire. Cine sunt personajele principale? Ce nume poartă ea sau el ? Nici nu are importantă… Tot ce contează este că a fost iubirea actul principal.

Cine sunt eu? Eu sunt ea, sau cealaltă, pot fi chiar tu. Tu citește-mi poveste iar la final, poate ne va spune cine sunt.

„Conduceam prin oraș undeva la amiază un pic speriată, agitată. Stare ce nu mă caracterizează. Eu sunt incitata de frica şi agitația, paradoxal, mă liniștește. Dar azi este ceva în neregulă, nu sunt în apele mele.
Azi mă plimb aiurea pe străzi aurii, azi ascult muzica în surdină şi ma pierd în trecut. E ceva acolo ce nu mă lasă să fiu împăcată cu mine. Acum mulţi ani am iubit infinit de mult. Eram copilă şi nu am înţeles că dragostea pe lângă nebunia ei are şi responsabilitate. Nu ne-a fost momentul atunci. Ştii cum e, omul potrivit la momentul nepotrivit. Ne-am despărțit după câțiva ani dar nu am putut să îl uit nici până azi.

Îmi aduc aminte şi acum cum un bărbat în toată firea îmi devenea copil în brațe. Ştiu că atunci într-o seară de vară undeva pe mal de Olt, ne-am promis că într-o zi. Într-o oarecare zi vom pleca la mare împreună, dar separați. Eu aveam de gând să îmi depășesc teama, să conduc până la mare, iar el să devină din nou copil călătorind cu trenul.
Au trecut ani, mulţi şi parcă promisiunea aia a rămas tatuată sub piele. De ce nu azi? De ce nu acum?

 

Send to el:
” Ştiu că nu am mai vorbit de mult şi poate m-ai uitat dar am promis ceva, sunt în drum spre mare. Ai bilete de tren în cutia poștala. Ar trebui să ajungi la 23:30 în Constanta, te aştept pe plajă la pietre până la ora 00:00.
Azi, sau niciodată!
Semnat: îngerul tău cu toţi demonii ei!”

E destul de rece pe plajă dar nu am de gând să renunț la rochia albă din voal. Nici nu mai simt frigul iar marea este atât de caldă… Stau cu picioarele în apă şi privesc cerul, cât de frumos este în seara asta. Am emoții, dacă nu o să vină? Dacă nici acum nu este timpul nostru?

 

Am așteptat destul, nu este aici şi nici nu o să mai fie. Romantică de mine! Până la urmă am rămas un copil naiv, cine ar mai bate atâta drum pentru un om cu care nu ai mai vorbit de ani? Aşa a fost să fie…

Received from el:
” Te-ai schimbat, eşti mult mai frumoasă în lumina lunii decât mă așteptam!
Semnat: al tău atunci, acum şi mereu!”

 

Şi apropo: Asta este doar o poveste. În viaţa reală nu a fost chiar aşa. El nu a venit, iar ea nici măcar nu l-a chemat. A fost acolo doar să fie, dar ce mai contează când asculți asta la un ceai fierbinte?