Azi aş fi mințit dacă v-aş fi scris cât sunt de bine și de fericită, la fel cum aş fi mințit să vă spun cât de mult sufăr. Sunt undeva la mijloc. Între „mulțumesc că ai fost” și „regret că te am iubit”. Sunt între “cât aş fi vrut să rămâi” și “mă bucur că ai plecat”
Sunt în colaps.
Mi-am închis iubirea în suflet și am pornit să mă caut, să mă regăsesc și cel mai important să mă re-iubesc.
Am început prin a-mi da voie să sufăr şi să mă doară. Știi?! Prin oricâte despărțiri ai trece și oricât de mult ar fi previzibil finalul, cumva niciodată nu ești pregătit pentru asta. Într-un fel idiot mereu doare. Și de ce doare? De ce nu putem să zâmbim și să spunem: „Mulțumesc că ai fost și mulțumesc că pleci ca să mă găsească altul?”. Am fost educați, crescuți și învățați că despărțirile dor. Așa că doare și e normal să mă doară. Îmi dau voie să mă doară.
Sunt haotică, acum plâng acum râd.
Aş vrea să plece din viața mea cu tot! Să își ia bagajul cu amintiri sentimente săruturi și nopți pierdute. Să strângă tot într-o valiză să iasă și din suflet să închidă uşa bine în urma lui. Dacă aş putea l-aş șterge cu totul din mintea mea.
Apoi mă uit în oglindă!
FUCK OFF! Revino-ţi femeie! Accepta tot ce s-a întâmplat. I-ați viața în mâini și sufletul în piept și treci peste!

Și apropo: am scris asta fără să mă gândesc ce vreau să transmit și știu că nu are nici o logică. Dar la dracul cu toate! Asta e pentru mine! Noroc!🍷