Te-am iubit atât de mult pe tine în cât am uitat să mă mai iubesc pe mine. Și uite-mă acum goală de orice sentiment frumos pentru că tot ce a fost mai bun în mine ți-am dăruit ţie, iar eu am rămas doar cu partea rea, cu tot ce e mai trist și mai urât. Am încercat să mă regăsesc în fiecare zi de după plecarea ta și parcă m-am pierdut mai mult. Am uitat cine sunt eu fără tine. Am uitat ce e frumos în mine.

Și cum aş putea să îmi amintesc vreodată de mine când am mintea și sufletul ocupate de tine?!

Câteodată mi-aș dori să fie totul simplu. Să te fi privit atunci când ne-am spus adio și adio să fie. Să îți las în casa și amintirea și iubirea. Să fi plecat goală de tine, nu de mine. Cred că undeva acolo încă mă ai de nu am reușit eu să mă găsesc sau poate colind prin lume aiurea fără direcție.

Astăzi sunt atât de departe de ce eram acum ceva timp. De parcă eu sunt la nord și tu la sud. De parcă eu sunt pe mare, iar tu pe munte și nu ne găsim drumul spre câmpie.

Câteodată îmi doresc să fie totul mai complicat de atât. Să mă iubești să te iubesc și să nu putem fi. Să fi fost genul ăla de iubire imposibilă. Să fim rău unu pentru altul și totuși să nu putem fi unu fără altul. Dar, la noi nu e așa. La noi e mai simplu. Eu am văzut în tine totul și tu nimic. Pentru mine ai fost acela iar eu pentru tine am fost oarecare.

Și atunci de ce mai doare? Când nu e iubire și e doar chin?

Aş fi vrut doar să te las în urmă și sper să nu fi fost tu unica mea şansă la fericire.