M-am trezit într-o dimineața, m-am privit în oglindă.. și am simțit, am știut în acel moment că nu mai exiști pentru mine. Dispăruse orice urmă de tine, de pe corp, de pe buze și din suflet. Nu mai exista nimic. Nici ură, nici regret, nici dor, nici nostalgie. Ai devenit din tot, nimic, într-o singură noapte, din senin. Poate mi-au fost ascultate rugăciunile, nopți la rând în care am implorat să te uit să nu te mai simt, sau poate doar am obosit, mi-a obosit sufletul să lupte cu tine pentru iubire.

Mă uit în oglindă și pentru prima dată îmi place ce văd: sunt eu, liberă de tine! Abia atunci am înțeles că în ultimii ani trăisem pentru tine, nu pentru mine. Fiecare acțiune a mea era legată de tine. Abia acum înțeleg câte am pierdut. Cât de mult m am pierdut pe mine în incercarea de a nu te pierde pe tine.

Să nu îndrăznești vreodată să îmi reproșezi ceva. Să nu îndrăznești sa spui că n-am luptat pentru noi. Să nu îndrăznești!

Pentru că te-am iubit mult, Dumnezeu știe cât. Nici eu nu am fost capabilă să înțeleg cât. M-am îndrăgostit de tine cu mult timp înainte să recunosc, să îmi recunosc mie. A început totul ca o glumă, un joc al seducției, dar sunt convinsă că undeva pe drum, până la sfârșit, a fost iubire. Și ce iubire…

Nenorocita dracu de iubire pentru care am dărâmat munți, a ajuns acum nimic!

Și e bine, după mult timp e bine!

Și apropo: am crezut că voi marca această zi: ziua în care am renunțat la tine. Dar, ai devenit atât de neînsemnat încât nici nu mai știu când s-a întâmplat !