Încă de la început ne-am impus niște reguli clare, nescrise, nespuse, și neștiute de cealaltă parte, însă și tu și eu le cunoșteam. Just fuck! Nu mă îndrăgostesc, nu te îndrăgostești, nu suntem prieteni, nici măcar cunoștințe. Ne simțim bine și atât. Așa trebuia să fie! Și așa a decurs totul o vreme. Fără întrebări: “Ce faci? Unde ești? Cu cine?”. De fapt a fost totul fără nici măcar o întrebare. Existau doar semne de exclamare: “Vino! Vin la tine! Astăzi ne vedem! Vreau să te văd acum!”. Era vorba doar de plăcere și prea puţine dialoguri, nici nu era nevoie, aveam noi un vibe al nostru și era suficient pentru amândoi.

Până într-o zi în care am venit la tine, cu sufletul rupt în bucăți, cu tocurile în mână, și rimelul curs. Nu mă interesa cum mă vezi, nu m-a interesat niciodată. Poate și de-asta era așa de bine. Eram fiecare pentru el dar, cumva ne contopeam atât de bine pe plăcerile fiecăruia.

Cred că într-un fel eram îndrăgostită de tine de mult, poate chiar din prima seară. Poate de asta era chimia aia așa de mişto între noi.
Nu-i ciudat cum iubirea uneori e fix acolo unde nu te aștepți să o găsești vreodată? Nu-i totul mai frumos când nici măcar nu o conștientizezi?! Când doar o trăiești?! Era totul atât de intens și de frumos acolo, dezbrăcați în doi, încât compensa orice altă lipsa dintre noi.

Am venit la tine atunci când am realizat că tot ce considerăm mai frumos în viața mea se ruina, abia atunci când am înțeles că îmi construisem viața în jurul unui om ce a plecat la un moment dat, cu tot cu planuri și vise, iar eu rămăsesem acolo blocată pe loc așteptându-l pe el şi trăind pentru pentru el. Când am realizat că el nu mai vine iar, eu am ajuns doar o ruină. Ăla a fost momentul zero al vieţii mele.

“Vin la tine! Vin, mult vin astă seară!”
Și uite-mă, la tine la uşă, plânsă toată, croită să beau un pahar de vin să mă simt bine, să arunc toată tristețea din mine în patul tău și să mă las sărutată de tine pe răni de care tu habar nu aveai.
Așa ar fi trebuit să fie! Sex, mult sex, mult vin și adio, ne mai vedem când om avea chef.

Totul s-a dus dracu la prima întrebare: “Rămâi peste noapte?”!
Ăla a fost începutul sfârșitului nostru! Vezi? Deja vorbesc la plural!

Nu a fost o noapte plină de sex, mai degrabă o noapte plină de preludiu și nu ăla care ne plăcea nouă, preludiul poveștii noastre. Am adormit pe mâna ta și nu am înțeles atunci că senzația din interiorul meu nu era datorită alcoolului ci datorită ţie! Toată căldura aia pe care am simțit-o atunci când m-ai sărutat și mi-ai șoptit “noapte bună”, nu era o stare de rău, ci una de bine ce nu o mai simțisem de mult timp.

Dimineața m-am trezit în brațele tale, sărutându-mi spatele atât de tandru cum nu fusesei niciodată în partidele noastre de dragoste de până atunci. Închid ochii și mă las purtată de emoția ce îmi invadase toate celulele din corp. Mă întorc spre tine, te sărut şi în momentul acela am realizat că s-au dus dracu toate regulile noaste.

Pentru noi mai exista doar două variante:
1.Plec pe ușa aia și nu mă mai vezi niciodată, şi ne respectăm regulile. 2.Sau dăm dracu orice joc dintre noi și ne apucăm de iubit!

Tu alegi!