Povestea

Povestea. Partea B.

A doua zi ai venit la mine la liceu. Coincidență ai spune…

Vis a vis de liceul meu era o sală de calculatoare unde se strângeau toți băieții. Tu nu veneai de obicei acolo însă prietenii tăi da. Ai început să vii în fiecare zi. Și în fiecare pauză mă urmărea cu privirea. Fetele din liceu stăteau în pauză la fumat pe bănci în faţa sălii de jocuri în dorința de a fi remarcate de băieți. Eu nu stăteam de obicei acolo. Pe majoritatea băieților îi știam din cartier practic ei mă crescuseră. Mulți din ei mă plimbau cu căruciorul prin faţa blocului în timp ce ai mei jucau rummy cu părinții lor sau cei mai mari din cartier. Așa că nu aveam niciun interes să mă dau în spectacol pe acolo. Fumam în alte parte cu grupul de băieți. Întotdeauna am fost mai apropiată de băieți decât de fete. Fetele sunt rele și invidioase iar, băieții sunt chiar ok dacă știi cum să îi iei. Avantajul meu a fost mereu faptul că am crescut printre băieți. De când mă știu, în familie am fost cam singura fata între 25 de verișori primari, în cartier eu eram singura fată deci…am fost crescută de băieți și între băieți. Știam ce gândesc și cum gândesc, știam ce vor și cum fac să obțină ceea ce vor. Știam ce gândesc despre alte fete și cum le percep. Așa că mă gândeam că știu și cum ești tu și cum gândești tu.

…am început să te ignor, îți aruncam câte un ,,bună” să vezi că am bun simț dar, atât.

O zi, două, trei. Și cam asta a fost jocul nostru timp de două săptămâni.

Tu veneai după mine, eu te ignoram dar tot o dată te urmăream cum privirea. Mereu mi-a plăcut la noi jocul ăsta de priviri și încă îmi place. Ne priveam întotdeauna intens și nu pierdeam contactul până dispăream din raza noastră vizuală.

Până într-o zi când nu ai mai venit. Te-am așteptat în fiecare pauză și nu erai acolo. M-am dus chiar și la sala de jocuri pe bănci dar, nici pe acolo nu erai.

Te-am căutat cu privirea vreo două zile până când am prins curaj să întreb.

  -Dami, unde e Adrian? S-a plictisit deja de fetele din liceul ăsta?

Dami și Adrian se știau bine de tot. Vărul lui cu Adrian erau cei mai buni prieteni. Deci știa tot ce mă interesează deși nu voiam să întreb. Nu voiam să par disperată după el. Știam că lui nu îi plac disperatele.

-Ăă nu ți-a zis? A plecat în Italia.
-Când vine?
-Nu cred că mai vine. Dar credeam că ți-a zis… ultima dată când a venit la liceu a zis că o să vorbească cu tine


Nu, nu îmi zisese nimic înafara de ,,bună”. De la petrecerea lui dami nu am mai vorbit deloc deși simțeam că e ceva între noi. Și nu doar jocuri de priviri.

Am fost tristă toată ziua aia și nu îmi explicam de ce. Simțeam ca din cauza jocului meu de al cuceri de fapt l-am pierdut definitiv și mai rău de atât am realizat că nu mai era un joc al seducției și că mă îndrăgostisem de el.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.