Gânduri

Avea să plece pentru totdeauna…

 

Am visat că îmi scrisese pe facebook.
Nu am mai vorbit de câteva săptămâni bune. Ultima oară ne-am certat atât de rău. Nu mi-am făcut niciodată griji când ne certam, nu îl căutam ca disperată și nici nu mă enervam dacă auzeam că e cu alta. Știam că suntem predestinați. Știam că orice se va întâmpla vom fi împreună. Știam că toate relațiile în paralel erau doar pentru a ne pregăti pentru viața perfectă împreună ce urma să vină.
Și totuși am visat că îmi scria. Îmi spunea să am grijă de mine pentru că el va lipsi o perioadă, să nu îmi fac griji că o să mă iubească oriunde ar fi.
M-am trezit așa speriată. Cred că era pentru prima dată când îmi era frică că îl pierd. Nici în vis nu ar renunța la mine. Aveam un sentiment atât de ciudat…

Știam că trebuie să aflu ce face, trebuia să știu dacă a plecat din țară, dacă e bine…
După o săptămână în care am întrebat peste tot de el şi mă loveam doar de „nu ştiu”. Primesc un telefon:
”  -Băi nu vreau să te sperii dar trebuie să mergi cu mine la spital. Nu am vrut să îți spun până azi, nu am vrut să te îngrijorezi aiurea. El te simte…
Acum o săptămână a avut o criză. Este în comă, se pare că are o tumoare…”

Am închis telefonul și am plecat de la școală. Am ajuns la spital plânsă toată. Nu e adevărat, nu are cum să fie adevărat…
Pare așa liniștit… îi iau mâna și o sărut.
” -Te rog, te rog să te trezești… Iartă-mă, Iartă-mă și pentru ce nu am făcut, Iartă-mă și pentru ce voi face. Te iubesc atât de mult… Te rog… Deschide ochii. Uită-te la mine…”
Printre lacrimi și suspine, printre rugăminți și regrete, aud aparatul piuind…
Ultima lui lacrimă a căzut și știu acum că avea să plece pentru totdeauna…

12528000_1081777561880373_490502220_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.