Îl iubesc! Îl iubesc, cu toată ipocrizia mea! L-am iubit încă de când eram în brațele altuia. L-am iubit și când era la pământ și când era în culmea fericirii. L-am iubit și copil și bărbat și matur și imatur și puternic și neputincios. L-am iubit oricând, oricum. Și îl iubesc și acum. Și îl voi iubi și mâine și poimâine și mereu.

Nu îmi pasă! Nu mă interesează! Iubirea nu ți-o controlezi, nu îți alegi pe cine să iubești și nu îți poți impune nici când să nu o mai faci. Oamenii nu intră în viața ta și te anunță când au de gând să plece. Nu îți spune nimeni: Te iubesc din Septembrie până peste 3 ani 5 luni 9 zile 3 ore 45 de minute și 5 secunde.

Nu, nici vorbă!

Unii sunt meniți să rămân în gând şi suflet o viață, pe alții îi uiți mai greu, iar pe unii nici nu ți mai amintești.

Oh. De ar fi viața despre cum ne-am dori sau ne-am impune.

Dar, ce să vezi? Viaţa nu este roz, ba mai mult aş spune că e pictată frumos în nuanţe de gri colorate. Nu ştii niciodată ce îţi rezervă, nu ştii niciodată în ce direcţie te poartă, nu te avertizează, nu te sună, nu îţi scrie şi nici nu îţi trimite un mail tipizat care să conţină programul.

Viața e o piesă de teatru, suntem proprii regizori, doar că nu ştim când pică cortina. Până atunci trebuie doar să jucăm frumos. Să fim pregătiţi şi pentru aplauze şi flori, dar şi pentru huiduieli şi pietre.

Azi, azi 14 februarie, iubeşte indiferent de consecinţe. Da-ţi voie să fii sincer cu tine. Iubeşte chiar dacă nu eşti iubit, iubeşte chiar dacă nu vă vorbiţi, doar iubeşte.

Azi, te iubesc și punct! Te iubesc de mă doare!

Și apropo: orice femeie are un bărbat pe care nu îl va uita niciodată, doar că nu va știi care este acela până la final!